Comunicat de presă - 4 iulie 2020

COMUNICAT DE PRESĂ

 
Direcția de Sănătate Publică a Județului Brașov a luat act cu îngrijorare de decizia Curții Constituționale a României nr.458 din 25.06.2020 publicată în Monitorul Oficial partea I nr. 581 din 02.07.2020 prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 25 alin. 2  teza 2 din Legea nr. 95 din 2006 privind reforma în domeniul sănătății cu modificările și completările ulterioare și ale art.8 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 11/ 2020 privind stocurile de urgență medicală, precum și unele măsuri aferente instituirii carantinei, care determină suspendarea temporară a măsurilor de izolare la domiciliu și carantinare.
Menționăm că în acest moment, prin ordin al Centrului Național pentru Coordonare și Conducere a intervenției nr. 139305/ 03.07.2020 se suspendă temporar măsura izolării la domiciliu/ carantinării instituționalizate pentru toate persoanele, inclusiv pentru cei pentru care s-a aplicat această măsură anterior datei de 02.07.2020. 
Contextul epidemiologic nu s-a schimbat, iar transmiterea comunitară este extinsă. Recomandarea medicală de izolare la domiciliu timp de 14 zile, în caz de contact cu caz confirmat sau la întoarcere dintr-o țară considerată cu risc epidemiologic de transmitere a bolii crescut, se menține.
Persoanele care aleg să nu respecte această recomandare vor fi informate asupra riscurilor personale și asupra celor ce pot apărea în comunitate și vor semna pentru asumarea măsurilor de protecție pe care trebuie să le întreprindă.
Având în vedere că decizia Curții Constituționale extinde ideea de “privare de libertate” și asupra internării în spitale, menționăm că la internarea în spital pacienții semnează un consimțământ informat asumat și că internarea nu s-a produs ca un act forțat. În continuare, decizia oricărei persoane de a fi externată sau de a nu fi internată, în baza prevederilor deciziei Curții Constituționale, se va face la cererea acesteia, după o informare prealabilă asupra riscurilor la care se expune atât la nivel personal cât și la nivel de comunitate.
În acest moment medicii din spitalele COVID au consultat opinia pacienților internați și doar un număr restrâns a decis să se externeze în baza acestei recomandări, restul asumându-și decizia de a rămâne sub supraveghere și tratament și exprimând încrederea în personalul medical.
În continuare corpul medical brașovean este la datorie. Întreg personalul medical implicat în acțiuni curative și preventive își pune cele mai actuale cunoștințe și energia în sprijinul cetățenilor.
Ne exprimăm încrederea că populația va alege calea cea mai bună, care să vină în sprijinul protejării propriei sănătăți dar și a celor din jur.

Tipărire