11 Aprilie 2024 – Ziua Mondială a Bolii Parkinson

.

.

COMUNICAT DE PRESĂ

11 Aprilie 2024 – Ziua Mondială a bolii Parkinson

 Anual, în data de 11 aprilie este marcată Ziua Mondială a Bolii Parkinson. Boala Parkinson este a doua boală neurodegenerativă ca frecvență după boala Alzheimer și survine în urma distrugerii lente şi progresive a neuronilor. Poate să afecteze orice persoană, dar ca regulă generală vârsta de debut a bolii este între 40 şi 70 ani, cu un vârf în decada a 6-a de vârstă. De multe ori, pacienții ignoră simptomele specifice bolii și, astfel, diagnosticul este pus cu întârziere. Boala Parkinson afectează, în special, funcțiile motorii ale organismului. Această boală nu poate fi vindecată, dar medicamentele pot îmbunătăți semnificativ simptomele.

În anul 2023, medicii de familie din județul Brașov au raportat 389 de cazuri de boală Parkinson: 333 în mediul urban (175 femei și 158 bărbați) și 56 în mediul rural (26 femei și 30 bărbați), spre deosebire de anul 2022 când s-a raportat un număr de 345 de cazuri: 323 în mediul urban (103 femei și 220 bărbați) și 22 în mediul rural (10 femei și 12 bărbați).

Ziua mondială a bolii Parkinson este organizată anual pentru creșterea gradului de conștientizare a populației cu privire la această afecțiune.

Direcția de Sănătate Publică a județului Brașov dorește să sublinieze importanța unei abordări integrate în gestionarea bolii pentru îmbunătățirea calității vieții celor afectați de Parkinson. Este foarte important ca toți membrii comunității să înțeleagă impactul acestei maladii și să ofere sprijin și compasiune pentru a reduce stigmatizarea și izolarea în societate a pacienților afectați de boala Parkinson.