Programe și strategii

Direcţia de Sănătate Publică a județului Brașov realizează politicile şi programele naţionale de sănătate, elaborează şi implementează programe locale de sănătate publică, organizează şi coordonează structurile sanitare, elaborează evidenţele statistice în probleme de sănătate publică şi asigură planificarea şi derularea investiţiilor finanţate de la bugetul de stat pentru sistemul de sănătate.

  • coordonează şi evaluează realizarea indicatorilor programelor naţionale de sănătate care se derulează în teritoriul arondat şi organizează acţiuni de inspecţie sanitară de stat prin personalul împuternicit în condiţiile legii; programele de sănătate privind femeile şi copiii, precum şi toate aspectele legate de starea de sănătate a acestui grup populaţional sunt coordonate şi monitorizate de către personalul nominalizat în acest scop;
  • elaborează în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare programe comune de sănătate publică în colaborare cu autorităţile administraţiei publice locale, cu alte instituţii publice, cu organizaţii neguvernamentale de profil şi cu alte persoane juridice care au în obiectul lor de activitate furnizarea unor servicii de sănătate publică;
  • coordonează şi organizează activităţile privind asigurarea asistenţei medicale în caz de dezastre, epidemii şi alte situaţii speciale;
  • organizează preluarea de la toţi furnizorii de servicii medicale a datelor statistice, prelucrarea şi raportarea acestora, în conformitate cu reglementările în
  • în colaborare cu autorităţile locale, cu instituţii de învăţământ şi organizaţii guvernamentale şi neguvernamentale, organizează activităţi în domeniul sănătăţii
  • coordonează serviciile medicale din teritoriu, organizează şi coordonează asistenţa medicală în caz de calamităţi, catastrofe şi alte situaţii deosebite, stabilite de Ministerul Sănătăţii şi Familiei, organizează, coordonează şi răspund de pregătirea reţelei sanitare pentru apărare şi asistenţă medicală în caz de dezastre, epidemii şi alte situaţii deosebite, sub coordonarea Ministerului Sănătăţii şi Familiei;
  • organizează culegerea şi prelucrarea datelor statistice de la toţi furnizorii de servicii medicale din teritoriul arondat, indiferent de forma de organizare, şi întocmesc rapoarte pe care au obligaţia de a le pune la dispoziţie Ministerului Sănătăţii şi Familiei şi instituţiilor desemnate de acesta, potrivit reglementărilor legale în vigoare. Furnizează date statistice către alte autorităţi, activitate ce se va face la solicitare şi cu respectarea confidenţialităţii referitoare la
  • efectuează, potrivit dispoziţiilor legale, servicii de sănătate publică, pentru care se percep tarife potrivit actelor normative în vigoare.
Programele naționale de sănătate publică derulate de DSP Brașov

I. Programul naţional de vaccinare
II. Programul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare
1. Subprogramul naţional de supraveghere şi control al bolilor transmisibile prioritare;
2. Subprogramul naţional de supraveghere şi control al infecţiilor asociate asistenţei medicale şi rezistenţei microbiene, precum şi de monitorizare a utilizării antibioticelor;
3. Subprogramul naţional de testare NAAT/RT-PCR şi de secvenţiere.
III. Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al infecţiei HIV/SIDA
IV. Programul naţional de prevenire, supraveghere şi control al tuberculozei
V. Programul naţional de monitorizare a factorilor determinanţi din mediul de viaţă şi muncă
VIII. Programul naţional de sănătate mintală şi profilaxie în patologia psihiatrică
IX. Programul naţional de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană
1. Subprogramul de transplant de organe, ţesuturi şi celule de origine umană;
3. Subprogramul de fertilizare in vitro şi embriotransfer.
XII. Programul naţional de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate
1. Subprogramul de evaluare şi promovare a sănătăţii şi educaţie pentru sănătate;
XIII. Programul naţional de sănătate a femeii şi copilului
1. Subprogramul de nutriţie şi sănătate a copilului;
2. Subprogramul de sănătate a femeii.