Hotărârea C.N.S.U. nr. 49/ 13.10.2020, privind propunerea prelungirii stării de alertă

Print Friendly, PDF & Email

Hotărârea C.N.S.U. nr. 49/ 13.10.2020, privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19

Comitetul Național pentru Situații de Urgență a aprobat Hotărârea nr. 49 din 13.10.2020, prin care se prelungește stare de alertă cu 30 de zile, de la 15 octombrie. De asemenea a fost actualizată  lista țărilor de risc pentru care se aplică restricții la sosirea în România.

S-a decis că purtarea măștii devine obligatorie și în spații deschise, în zonele aglomerate și acolo unde se înregistrează un număr crescut de cazuri de coronavirus.

Restaurantele, teatrele și sălile de cinema se vor putea redeschide și funcționa în interior în două incidențe: cu capacitate de 50% în zonele unde sunt până la 1,5 cazuri de COVID-19 la mia de locuitori, iar cu capacitate de 30% și cu program limitat până la ora 23.00 în zonele unde sunt de la 1,5 până la 3 cazuri de COVID la mia de locuitori, conform Digi 24. Localurile din zone cu peste 3 cazuri la mia de locuitori rămân închise.

Evenimentele private, precum nunți, botezuri sau mese festive, atât în spațiile deschise, cât și la interior, vor fi interzise pe plan național, până la scăderea numărului de cazuri de coronavirus, se mai arată în Hotărârea nr. 49 din 13.10.2020.

Hotărârea C.N.S.U. nr. 49/ 13.10.2020, privind propunerea prelungirii stării de alertă și a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19