Rudolf Eisenmenger s-a născut la Alba Iulia, în 1871. A urmat gimnaziul la Orăștie și medicina la Cluj, obținând doctoratul în 1896. A funcționat ca medic practician la Orăștie, până în 1918. Interesul său s-a fixat încă de la începutul carierei pe proiectarea și construirea de aparate pentru resuscitare respiratorie și circulatorie.
În 1900 a construit un aparat de respirat artificial, numit de el “Biomotor” și care a fost brevetat în multe țări (Austria, Germania, Italia, SUA, Anglia, Belgia, Franța). A fost produs în serie de către firma Lautenschläger. Aparatul a avut un succes mare, fiind implementat în stațiile de salvare, spitale și clinici. Un exemplar se mai afla expus la Muzeul Maghiar al Serviciului Național de Ambulanțe și Urgențe din Budapesta.
Respiratorul lui Eisenmenger era de tip cuirasă (“scut”), în jurul abdomenului anterior și al toracelui inferior. Desigur, era mai portabil și mai mobil comparabil cu alte ventilatoare din epocă, dar și mai puțin eficient. Aeromutatorul manevrabil cu piciorul reprezinta continuarea ideilor întâlnite la aparatele suflante ale sfârșitului de sec.al XIX (ex.: aparatul Thomas Fell – Joseph O’Dwyer din 1893). Apare ilustrată și manevra luxației anterioare a mandibulei combinată cu flectarea pe spate a capului, cunoscute din 1874 (Heiberg), dar mai ales după 1877, datorită lui J.F.A. von Esmarck (1825-1908). Există și un model mai greoi, prototip, imaginat de Alexander Graham Bell, părintele telefonului, dar acest model nu a fost folosit niciodată și nu există motive să credem că ar fi fost cunoscut de Eisenmenger.
Din analiza documentelor se pare că Rudolf Eisenmenger a experimentat acest aparat pe voluntari sănătoși. Recunoaște și insistă pe efectul alternant al mișcărilor realizate prin presiunea negativă asupra abdomenului. Din articolul său (1926) reiese că dispunea de anumite date experimentale cunoscute mai ales în Europa Centrală, citând o serie de autori cu lucrări în acest domeniu: Martin & Appleyart, Langendorf, Locke, Kulibakos, Prus, Prevo, Bartelli, Sick, etc.
Probabil unicul punct cu valoare persistență realizat prin acest aparat constă din sublinierea necesității unor acțiuni simultane asupra respirației și circulației, pe care orice manevră resuscitatorie de succes trebuie să o întrunească.
Peste câțiva ani, “scutul” lui Rudolf Eisenmenger (sau “masca”) il vom regăsi transformat în tancul-cuirasă, iar ideea compresiunii abdominale în manevra Heimlich – 1974.
Bineînțeles, autorul și-a perfecționat în continuare aparatul, ajungând până la un model de respirator cu acționare electrică, publicându-și în permanență rezultatele:
- 1904- “Instalatie pentru obținerea respirației artificiale și concomitent a circulației sanguine artificiale” (Berlin, 1904);
- 1926 – “Un nou aparat de reanimare” (Frankfurt am Main, 1926);
- 1928 – “Respirație artificială, circulație sanguină artificială și masaj cardiac” (Viena, 1928);
- 1934 – “Biomotorul. Terapie supraabdominală prin aspirație și aer comprimat” (München, 1934).
În plus merită amintite și alte preocupări și publicații ale lui Rudolf Eisenmenger, cum sunt: descrierea plămânilor indurați la copii; tubul cu manșetă reglabilă folosit la aspirații pleurale + narcoze (?); precum și “Tratamentul fizico-dietetic” (Sibiu și Viena, 1912) și “Tratamentul mecanic al bolnavilor psihici” (Halle, 1940).
Cum activitatea lui Rudolf Eisenmenger la Viena s-a axat în principal pe perfecționarea aparatelor cu acționare asupra cutiei toracice și abdomenului, nu este de mirare că, ulterior, la 10 mai 1955 în ziar vienez “Den Abend” publică articolul cu titlul “Ideea plamânului artificial – născută la Viena!” (n.r.- noi știm însă că Viena nu este totuna cu Orăștie!).
După primul război mondial, Eisenmenger se stabilește la Viena, unde va munci la proiectele sale pâna la sfârșitul vieții, în 1946.
Dr.Sorin Ghisoiu
Dr. Marius Mărginean
(machetator: Marius Marginean)
