Poate unii îşi aduc aminte de frumoasa nuvelă scrisă de Mircea Eliade, care se numeşte «Secretul doctorului Honigberger». Puţini însă ştiu că acest doctor nu este o ficţiune, ci el a existat cu adevarat. Biografia acestui medic-călător, considerat de unii aventurier, pare ruptă din poveştile orientale. Oricum am privi lucrurile, chiar dacă i-am lua în considerare şi pe numeroşii detractori, Honigberger rămâne una dintre cele mai carismatice, mai enigmatice şi mai tumultoase personalităţi ale secolului al XIX-lea.
A întreprins 5 călătorii în Orientul Mijlociu şi Îndepărtat, la poalele Himalaiei, a înconjurat Capul Bunei Speranţe. A fost în acelaşi timp, medic cercetător şi medic practician, farmacist şi botanist, etnograf şi arheolog, numismat şi lingvist, pionier al bacteriologiei şi adept al homeopatiei.
S-a născut în Braşov la 10 martie 1795, unde a urmat şi gimnaziul. După terminarea Liceului Johannes Honterus, îmbrăţişând cariera de farmacist, a intrat ucenic la Farmacia Boltesch din centrul Brașovului şi apoi la Karl din Bistriţa, unde a acumulat cunoştinţe serioase, pe care le-a îmbogăţit pe tot parcursul vieţii, ca autodidact. Neavând resurse materiale, nu a putut urma studii universitare.
În 1815 a plecat într-o călătorie prin Ţara Românească, Moldova şi Bucovina. În decembrie 1816 a ajuns la Constantinopol, iar dupa un an şi-a continuat călătoria spre răsărit. Probabil dotat cu abilităţi practice, a ajuns medicul personal al guvernatorului din Tocat (Nordul Anatoliei) timp de 1 an, apoi a plecat mai departe spre Siria, Liban, Palestina şi Egipt. În această perioadă s-a ocupat şi de arheologie, adunând monede antice şi statui greceşti. A îngrijit oameni bolnavi, săraci şi bogaţi. Au urmat Tripoli, Beirut, Nazareth, lerusalim, Bethlehem şi Jaffa. În 1820 a ajuns la Cairo, unde s-a dedicat aproape exclusiv medicinei, a operat, a vindecat, s-a luptat cu ciuma din Delta Nilului. Reîntors în Siria, a introdus aici, pentru prima oară, vaccinarea împotriva vărsatului vacilor.
În Siria a stat 7 ani, urcând de mai multe ori Munţii Libanului, îngrijind gratuit săracii din aşezările montane. A studiat regiunea, flora, mineralele.
Cunoscându-l aici pe olandezul Heinrich von Turk, a plecat cu acesta prin deşert, de la Damasc Ia Bagdad, apoi spre Lahore, prin Basra, Busir şi Isfahan.
În 1829 a ajuns la Lahore, în India (azi Pakistan), unde a fost medicul personal al regelui Randsit Singh, apoi şeful farmaciei curţii, ulterior chiar administrator al unei fabrici de explozibili, cu rang de amiral. Unul dintre marile sale succese aici, a fost metoda personală de tratament a hidropiziei (acumulare de lichide în ţesuturile şi cavităţile seroase ale organismului), metoda pe care o şi prezintă în public la 2 iulie 1831.
După 4 ani de şedere aici şi 18 ani de la plecarea din Braşov, se hotărăşte să se întoarcă acasă. În drum poposeşte prin Multan şi Kabul, unde mai face nişte vaccinări contra vaccinei vacilor, iar prin Afganistan este unul dintre primii europeni care fac cercetări arheologice. Publică lucrări de arheologie în “The Journal of the Asiatic Society of Bengal” şi “Journal Asiatique”. O preţioasă colecţie de plante o trimite profesorului Joseph Franz von Jacquin, la Viena.
A ajuns la Brasov în 24 septembrie 1834, bucurându-se de o primire magistrală. Dar, după un an, “unchiul din India”, cum îI numeau braşovenii, pleacă din nou, prin Europa. Pe drum donează colecţii unor institute (Viena, Paris, Londra). La Paris îl cunoaste pe Samuel Hahnemann, întemeietorul homeopatiei, în tainele căreia va fi apoi iniţiat de dr. Lehman, la Koten, devenind şi membru de onoare al Societăţii Medicilor Homeopaţi din Leipzig.
Au urmat apoi alte 4 lungi călătorii spre Orient. A scris un dicţionar botanico-medical în limbile kashmiră şi punjabi, a experimentat cele mai noi metode de tratament, a colecţionat antichităţi şi rarităţi. Se recăsătoreşte cu o indiancă Goolabi. A înfiinţat primele 3 spitale din India (un spital public pentru sărăci – în propria casă), un ospiciu destinat bolilor mintale şi un spital pentru prizonieri).
În 1850 a publicat opera sa principală “Roadele Orientului sau intâmplări de călatorie, însoţită de experienţe din ştinţele naturii şi din medicină, de câteva sute de substanţe medicinale verificate şi de o nouă metodă de lecuire, sistemul Medial, de Johan Martin Honigberger, fost medic personal al majestăţilor lor regale: Rendsit Singh. Karrek Singh, al reginelor (Tani): Tsendkor, Sir Singh şi Dhelib Singh”. După 2 ani a fost publicată versiunea engleză, sub titlul “Thirty-Five Years in the East by J.M.H., Late Physician to the Court of Lahore”.
Trebuie amintit “Dicţionarul medical”, un lexicon în nouă limbi (Iatină, germană, franceză, engleză, turcă, arabă, persană, punjabi şi indo-kaşmiră), una dintre primele lucrări poligtote dedicate Orientului.
Noua metodă de tratament menţionată mai sus, numită de el – sistemul Medial * se dorea a fi ceva între alopatie şi homeopatie – “calea de mijloc”.
Una dintre marile sale realizări a lost legată de domeniul bacteriologiei. Ocupându-se de holeră, la Calcutta, a publicat în 1857 o broşură “Cholera, Its Cause and Infallible Cure and on Epidemics in General”, unde afirma că această boală este provocată de “musculiţe holerice” alcătuite din substanţă organică. Bacilii în acea vreme erau numiţi “infuzori” şi la început nu se banuiă că ei produceau boli. Abia în 1869 a fost introdusă denumirea de bacterii şi mult mai tărziu Robert Koch a constatat că fiecare germene aparţine unei specii diferite.
Lui Honigberger i se mai recunosc 2 priorităţi: cea dintâi descriere şi utilizarea reţetelor de plante tămăduitoare la tratarea bolilor neurologice şi prezentarea artei yoga în Europa (aici ne intersectăm cu imaginea sa din nuvela Iui Mircea Eliade).
A fost un reputat orientalist, arheolog, botanist şi numismat, fiind ales ca membru în Société Asiatique în anul 1835, cu mulţi ani înainte de Constantin Georgian şi Mircea Eliade. El şi-a publicat memoriile la Londra. Dr. Honigberger cunoştea 17 limbi, printre care germana, latina, franceza, engleza, turca, araba, persana, hindi şi caşmireza.
A murit la 18 decembrie 1869, la Braşov, unde se retrăsese în casa sa (astăzi str. Coresi colţ cu Republicii), fiind înmormântat în cimitirul evanghelic din centrul oraşului.
Bibliografie:
- Hans Barth. De la Honterus la Oberth. Ed.Kriterion, Bucuresti, 1985.
- Liviu Bordas. Memoriile orientale ale lui Johann Martin Honigberger: posteritate istorică şi actualitate ficţională. Acta Mvsei Prorolissensis, XXVII, Zalau, 2005.
Dr. Marius Mărginean
