Zborul cu avionul este un lucru banal astăzi. Există o întreagă industrie aeronautică, transporturile aeriene sunt utilizate pe scară largă, inclusiv pentru transportul pacientilor.
Acest articol se referă însă la acei slujitori ai medicinei care au fost şi împătimiţi ai zborului şi chiar au avut contribuţii importante în perioada de pionierat a transportului aerian.
Poate ar trebui început cu Leonardo da Vinci (1452-1519), una dintre personalităţile cele mai complexe ale Renaşterii, artist, arhitect, inginer, cunoscător al anatomiei şi fiziologiei umane. El a fost fascinat de zbor, a imaginat un model de paraşută, un helicopter şi o maşina zburătoare.
Primul experiment se pare însa că a fost realizat de către brazilianul Bartolomeo Laurenzo de Gusmao (1685-1724), preot, medic şi naturalist, care şi-a construit un balon cu aer cald care s-a ridicat singur (8 august 1709). Se pare că până la urmă proiectul a fost realizat, iar aparatul a fost numit “passarola”, datorită asemănării cu o pasăre.
Mai târziu, medicul şi chimistul scoţian, de origine franceză, Joseph Black (1728-1799) a încercat să folosească în locul aerului cald – hidrogenul, gaz izolat de către Paracelsus (1493-1541). Joseph Black a fost medic şi chimist, cunoscut pentru faptul că a definit căldura latentă şi căldura specifică. Tot el a descoperit şi bioxidul de carbon şi a construit balanţa analitică. A fost profesor de medicină şi chimie la universitatea din Glasgow.
Incontestabil, primul om care s-a ridicat de la sol, este considerat ca fiind Jean-Francois Pilâtre de Rozier (1754-1785), chirurg şi farmacist francez. Când fraţii Jacques-Étienne şi Joseph-Michel Montgolfier au construit primul balon, vroiau ca zborul de încercare să fie efectuat de 2 condamnaţi la moarte. Pilâtre de Rozier s-a opus acestei alegeri, oferindu-se să făcă el primul zbor. Cine ştie, altfel poate acum comemoram 2 condamnaţi la moarte! În 15 octombrie 1783, de Rozier face prima ascensiune cu un montgolfier legat, ridicat cu aer cald. S-a înălţat la 500 de picioare, timp de 20 de minute, după care s-a deplasat cca. 6 mile. La 21 noiembrie 1783, de Rozier face primul zbor cu un montgolfier liber, nelegat de sol, împreună cu marchizul d’Arland. În anul următor, la 19 ianuarie 1784, zboară împreună cu Joseph Montgolfier şi alţi 4 pasageri cu un balon uriaş, botezat Le Flesselles, pornind de la Lyon. Ultimul său zbor, în încercarea de a traversa canalul Mânecii, a avut loc la 15 iunie 1785. Pentru aceasta încercare a construit un balon special, balonul Rozier. Din zbor nu a reuşit, o schimbare bruscă a direcţiei vântului i-a împins înapoi deasupra uscatului la circa 5 km distanţă de locul ascensiunii iniţiale. Balonul s-a dezumflat brusc şi s-a prabuşit lânga Wimereux în Pas-de-Calais, de la o înalţime de circa 450 m. Atât de Rozier cât şi însoţitorul său, Pierre Romain şi-au pierdut viaţa. În amintirea sa, balonul modern hibrid cu aer cald şi hidrogen se numeşte balonul Rozièr, deoarece el a fost cel care l-a proiectat primul.
Cu puţin timp de acest tragic accident, în 7 ianuarie 1785, alţi doi temerari reuşiseră traversarea Canalului Mânecii dinspre Anglia către Franţa, într-un balon cu hidrogen. Este vorba de aeronautul francez Jean-Pierre Blanchard şi medicul american John Jeffries (1744-1819), fost un medic din Boston, chirurg în armata britanică în New York în perioada Revoluţiei Americane. A studiat la Harvard şi a şi-a luat diploma în medicină la Universitatea din Aberdeen (Scoţia). S-a stabilit în Anglia, unde a profesat medicina la Londra. Aici l-a cunoscut pe aerostatierul francez Jean Pierre Blanchard (1753-1809), cu care a colaborat mult timp. Ei doi au realizat prima traversare a Canalului Mânecii cu balonul, după un zbor de aproape 3 ore, între Dover (Anglia) şi Guinnes (Franţa). Trebuie subliniat şi faptul că Jeffries este considerat ca fiind unul dintre primii aerostatieri care au transportat scrisori cu balonul.
Odată cu trecerea la zborul cu aparate mai grele decât aerul, întâlnim în lumea aviaţiei alte figuri de medici, dintre care se detaşează savantul francez Charles Richet (1850-1935), cunoscut imunolog, descoperitor al anafilaxiei, pentru care a primit Premiul Nobel în 1912.
Richet era şi un pasionat al zborului. A colaborat cu Victor Tatin (1843-1913), inventator francez, constructor al unor modele timpurii de avioane. În 1890 ei au experimentat un aeroplan cu motor cu aburi şi elice. În 1896 Richet a efectuat un zbor cu Victor Tatin, cu un aeroplan cu motor cu aer comprimat. În 1907 Richet şi Louis Breguet (1880-1955) construiesc primul elicopter Breguet-Richet I (gyroplan).
Şi în ţara noastră au fost câţiva medici cunoscuţi ca iubitori ai aviaţiei. Printre ei îl găsim şi pe dr. Ioan Athanasiu (1868-1926), medic veterinar şi fiziolog, rector al Universităţii din Bucureşti. De remarcat că dr. Athanasiu şi-a făcut specializarea la Paris, în laboratorul prof. Richet, între anii 1894-1898.
Poate ar trebui să-l amintim, măcar în trecere, şi pe marele explorator Roald Amundsen, care se ştie că a studiat medicina, înainte de a se dedica explorărilor polare. În mai 1925, Amundsen zboară până aproape de Polul Nord. În 1926, organizează o expediţie cu dirijabilul N1 construit de Umberto Nobile şi botezat pentru această aventură “Norge”. Cei 16 membri ai echipajului erau de diferite nationalităţi: 9 norvegieni, 6 italieni si un american. A survolat Polul Nord geografic pe 12 mai 1926, la ora 01:25 (GMT), şi a sosit la Teller, în Alaska, două zile mai târziu. După 2 ani, dirijabilul Norge, rebotezat Italia, pleacă într-o nouă expediţie polară, cu un echipaj format doar din italieni, conduşi de Umberto Nobile. Din păcate dirijabilul a eşuat pe o banchiză, supravieţuind 9 din cei 10 membrii ai echipajului. La auzul acestei ştiri, Amundsen împreună cu un echipaj de încă 5 membrii au plecat în căutarea dirijabilului Italia. A fost ultima dată când au mai fost văzuți în viaţă, hidroavionul dispărând cu toţi cei aflaţi la bord.
Amelia Earhart Putnam (1897-1937), pionier al aviaţiei, prima femeie care a traversat Atlanticul singură, a fost soră medicală. Amelia Earhart a lucrat ca soră medicala la Boston, în cadrul armatei dupa terminarea liceului în 1915, cu rezultate excelente. În 1919 a început studiul medicinei la Columbia University din New York, dar după un an a renunţat. În 1920 a zburat prima dată cu avionul, hotărâtă să devina pilot. În 1921 a început cursurile de pilotaj şi din banii economisiţi şi-a cumparat un avion “Kinner Airster” cu care a stabilit primul său record de înălţime de zbor, pentru femei, zburând la o altitudine de 4300 m. În 17/18 iunie 1928 a fost prima femeie, pasageră, care a traversat Oceanul Atlantic. În 20/21 mai 1927 a traversat Atlanticul singură, până în Irlanda de Nord. Înainte de a împlini 40 de ani, a dorit sa efectueze înconjorul pământului la ecuator. A parcurs cca ¾ din zborul planificat, dar după decolarea din Noua Guinee (de la Lae) în 2 iulie 1937, nu a mai ajuns la destinaţie, Insula Howland din Pacific.
Dacă trecem la zborurile cosmice, întâlnim şi aici personalităţi legate de lumea medicală. Poate primul care trebuie amintit este Hermann Oberth (1894-1989). Nascut la Sibiu, si crescut la Medias, a studiat iniţial medicina la Munchen şi Budapesta, lucrând în timpul primului război ca sergent sanitar la Lazaretul de rezervă din Sighişoara, împreună cu tatăl său care era medic. Aici, în 1917 a proiectat prima rachetă de mare distanţă, care urma să zboare pe o raza de 300 km şi folosea combustibili lichizi (alcool şi oxigen lichid). În 1923 a publicat la Munchen “Die Rakete zu den Planet” în care descrie fazele zborului rachetei, precum şi efectele asupra organismului. În anii 1928-1929, Hermann a lucrat la Berlin în calitate de consultant ştiinţific la primul film din istorie ce a avut o acţiune care se desfăşura în spaţiu: „Femeile de pe Luna”. Filmul a fost produs de UFA-Film Co., în regia lui Fritz Lang, un mare regizor german, şi a avut un succes enorm în popularizarea noii ştiinţe a rachetelor. La 23 iulie 1930 Hermann Oberth, ajutat de un tânăr cercetător pe nume Werner von Braun a reusit sa lanseze primul prototip de racheta cu combustibil lichid.
Primul medic care a zburat în jurul Pământului a fost cosmonautul rus Boris Egorov (1937-1994). A absolvit medicina la Moscova în 1961 şi s-a ocupat de cercetări în medicina aeronautică, fiind selecţionat pentru a fi cosmonaut. A luat parte la misiunea navei spaţiale Voskhod 1, împreună cu cosmonauţii ruşi Komarov şi Feoktistov, efectuând un zbor de 24 ore şi 17 minute, timp în care au ocolit de 16 ori Terra.
Primul cosmonaut medic american a fost Joseph Kerwin (n.1932). A absolvit medicina în 1957 şi a fost chirurg în Marina SUA. În 1965 a fost selecţionat pentru antrenamente la NASA. În 1973 a luat parte la programul Skylab, zburând împreună cu cosmonauţii Conrad şi Weitz, timp de 28 de zile. Un alt cosmonaut medic rus a fost Vasili Grigorievici Lazarev (1928-1990). Absolvent al Academiei Medicale Militare, el a luat parte la Programul Soyuz 12, în 1973.
O putem aminti aici şi pe Judith Arlene Resnik (1949-1986), care şi-a pierdut viaţa, împreuna cu întregul echipaj (7 membri) al ultimei navete spaţiale Challenger, care s-a dezintegrat la 1 min şi 13s de la decolare, în 28 ianuarie 1986. Resnik a fost opticiană, apoi dupa ce şi-a luat doctoratul a lucrat în cadrul National Institute of Health (Bethesda, Maryland), deja fiind cooptată de NASA.
În cele din urmă, nu putem încheia fără să amintim de cunoscuţii “Flying doctors” din Australia. Royal Flying Doctor Service este un serviciu de asistenţă medicală primară asigurată de medici care se deplasează cu avioanele, de-a lungul întregii Australii, în special la pacienţii din zonele izolate. Totul a pornit de la ideea Reverendului John Flynn de la Biserica Prezbiteriană, care s-a gândit că o misiune medicală aeriană ar fi foarte adecvată condiţiilor din Australia. În 1920 a publicat un articol “Flying Doctor-why not?” în care prezenta această idee. Visul său a prins realitate în 1927 prin înfiinţarea A.I.M Aerial Medical Service (care ulterior a devenit Royal Flying Doctor Service). Medical Journal of Australia a publicat în decembrie 1927 un anunţ pentru angajarea unui “Flying Doctor”. Au fost 23 de candidaţi, fiind angajat dr. Kenyon St. Vincent Welch. Acesta a efectuat prima consultaţie în data de 17 mai 1928. Odată cu introducerea transmisiunilor radio în 1934, serviciul a cunoscut o dezvoltare importantă. De la primele avioane în care medicul zbura în carlinga deschisă, în bătaia vântului, în prezent serviciul Royal Flying Doctor Service reprezintă a 4-a flotă aeriană a Australiei, cu un număr de peste 60 de avioane moderne, dotate cu toată aparatura necesară. Deviza lor este “The furthest corner: The finest care”(“Cel mai îndepartat colţ: cea mai bună îngrijire”). În 2012 activitatea a inclus 273.000 de pacienţi consultaţi, 40.700 de pacienţi transportaţi, zboruri pe distanţă de 26 milioane de km, 74.00 aterizări. O activitate cu adevarat impresionantă, finanţată 25% de către guvernul australian, 50% de autorităţile locale şi 25% plaţi directe şi donaţii.
Dr. Marius Mărginean
