La 4 ianuarie 1809, într-o mică localitate, Coupvray, în Franţa, vedea lumina zilei, cel care avea să-şi dedice întreaga viaţă luptei contra întunericului, Louis Braille. Al patrulea urmaş al şelarului Simon René Braille, Louis a suferit la vârsta de 3 ani un accident grav la un ochi, pentru ca apoi, în scurt timp să-şi piardă vederea şi la cel de-al doilea ochi. Cert este că înainte de a împlini vârsta de 5 ani, micuţul Louis era complet nevăzător.
Deşi accidentul a fost perceput ca atare, la întreaga sa tragedie, parinţii şi fraţii săi mai mari (două surori şi un frate) au reuşit să creeze atmosfera necesară dezvoltării cvasinormale a lui Louis Braille. Ei au evitat supraprotecţia micuţului handicapat, iar colegii de la şcoala din sat l-au ajutat să înveţe, exersându-i memoria auditivă, singura modalitate de a participa la ore. Încet, încet, copilul se obişnuia cu viaţa nevăzătorilor, descurcându-se foarte bine.
Pentru a-l învăţa să citească, tatăl său a “inventat” o metodă uimitoare, formând litere din cuie de tapiţerie bătute într-o planşetă de lemn, cu ajutorul cărora copilul descifra tainele alfabetului văzătorilor. Este de fapt ideea care, peste ani, o va folosi Louis în alfabetul Braille. În timpul liber, copilul îsi ajuta tatăl, confectionând franjuri pentru harnaşamente.
La vârsta de 10 ani, părinţii îl trimit să studieze la “Institutul pentru copii nevăzători” din Paris. Această instituţie, fondată în 1784, a devenit din 1791 Institut naţional pentru educarea copiilor nevăzători. Creatorul acestei şcoli a fost Valentin Haüy (1745-1822).
Valentin Haüy, născut la Saint-Just-en-Chaussée (Franţa), s-a dedicat instruirii nevăzătorilor. A inventat impresiunea în relief, cu literele alfabetului latin, confecţionate din lemn. După prestigioasa activitate la Institutul din Paris, pe care l-a fondat, a trebuit să părăsească Franţa în timpul lui Napolean, timp de 10 ani, perioadă în care a fondat o şcoala de nevăzători la St.Petersburg şi una la Berlin, în 1806.
Metoda lui Haüy a fost oarecum îmbunătăţita în 1817, când au fost folosită o metodă de “gofrare” a hârtiei, dar în continuare, elevi trebuiau să descifreze literele cu linii continue, ceea ce desigur nu era deloc uşor. Cărţile erau şi ele puţine, de unde se poate înţelege că instrucţia era destul de superficială.
Totuşi, chiar în aceste condiţii, Louis Braille s-a remarcat prin inteligenţă şi capacitatea de muncă. La nici 15 ani devine maistru în atelierul şcolii (1823-24), apoi “repetitor” şi ţinea adevarate ore cu elevii şcolii. În 1833 repetitorii au fost numiţi profesori, Louis Braille fiind unul dintre cei mai apreciaţi, preda materii diverse ca: gramatica, istoria, geografia, aritmetica, algebra, geometria, pianul, violoncelul.
Sistemul de scriere cu litere latine în relief era deosebit de greoi pentru nevăzători. Coincidenţă poate, istoria nu ne-a lasat prea multe date, exact în anul în care Braille se înscrie la şcoala din Rue Saint-Victor, un oarecare căpitan de artilerie, Charles Barbier, inventează un sistem de scriere cifrată pentru uzul armatei. Ideea era de a oferi militarilor un sistem de scriere-citire cifrat, simplu şi care să poată fi folosit chiar şi în întuneric. Metoda consta în dispunerea literelor şi a sunetelor în tabele caroiate şi de a le traduce prin cifra reprezentată de intersecţia liniilor. Unul dintre modele concepute folosea puncte proeminente. Cu ocazia unei expoziţii organizate la Paris (Muzeul de produse industriale), Barbier intra în legatura cu Institutul regal al nevăzătorilor, care îşi expunea produsele. Dându-si seama că sistemul său poate revoluţiona scrierea pentru nevăzători, Barbier adaptează sistemul său, iar în martie 1821 îi prezintă lui Pignier, directorul şcolii noul sistem, care ulterior va suferi mai multe modificări, până ajunge «alfabetul Barbier». Acest alfabet folosea puncte în relief, dispuse într-un careu de 2 x 6 elemente. Între puncte fiind un spatiu de 2 – 2,5 mm, rezulta mărimea unui caracter de 2,5 x 12,5 mm lăţime. Metoda a fost experimentată sub egida Academiei de Ştiinţe şi a primit numele de «Sonografia Barbie». Sistemul a declanşat entuziasmul atât al aprofesorilor, cât şi al elevilor, fiind evident că se putea citi mai uşor şi mai repede. Totuşi, acest alfabet nu permitea accesul la semnele de ortografie, calcul şi muzică.
Încă din 1824, Braille îi făcuse mai multe sugestii lui Barbier pentru îmbunătăţirea sistemului. Nu trebuia să fi mare matematician pentru a înţelegă că cele 12 puncte realizau 4096 combinaţii, ceea ce însemna mult prea multe pentru cele 60 de caractere necesare exprimării scrise. Pe de altă parte, Braille percepea lucrurile “din interior”, el însuşi fiind nevăzător. El constatase că totuşi celulele Barbier erau prea mari pentru impresiunea digitală. De altfel au mai existat încercări în acea perioadă, din partea unor elevi sau repetitori, de a modifica sistemul Barbier. La sfârşitul anului 1824 Braille prezintă un alfabet conceput ca o grila cu 6 celule (2 x 3), ceea ce permitea formarea a 64 caractere. În 1829 publică şi un opuscul pentru prin care prezintă şi explică scrierea sa, căreia îi mai adauga o punctuaţie, o notaţie matematica şi o muzicografie. Versiunea (aproape) definitivă datează din 1837. Alfabetul Braille, era evident superior, permitând citirea şi scrierea rapidă, chiar şi a celor mai puţin dotaţi. Faptul că a rezistat până în prezent, cu foarte mici modificari, spune totul. Iar dacă el nu se numeşte Barbier-Braille, nu este din vina sa, deorece, în ciuda tuturor eforturilor sale, nu a reuşit sa colaboreze cu Barbier datorită prejudecăţilor şi intransigenţelor acestuia.
Braille a mai pus la punct şi o maşină de scris, în colaborare cu Leon Foucault (1819-1868). Maşina de scris (raphigraph) era destinată scrierii de către nevăzători a unor texte pentru văzători. Maşina a căzut în desuetudine la sfârşitul sec.XIX, odatş cu introducerea dactilografiei.
Louis Braille s-a stins din viaţă la numai 43 de ani, bolnav de ftizie. Bolnav din 1835, datorită condiţiilor insalubre din vechea şcoală, nu a putut să se mai bucure mult timp de localul nou unde s-a mutat Institutul în 1843. Moare în 6 ianuarie 1852. A fost înmormântat în 9 ianuarie 1852, în satul său natal, Coupvray. La 21 iunie 1952, ramaşitele sale pamânteşti sunt mutate în Pantheon la Paris, alături de marile personalităţi ale Franţei.
Ar mai trebui amintite micile probleme legate de adaptarea alfabetului Braille pentru diferite ţări, începând cu 1854, dar acestea au fost în general rezolvate uşor. O problemă mai mare a pus-o sistemul Wait, în Statele Unite. Acesta preconiza folosirea unui careu orizontal, spre deosebire de cel vertical, al lui Braille. Dar, din 1917, alfabetul Braille a fost definitiv adoptat şi în SUA. În 1929, o comisie internaţionalp de experţi a adoptat notaţia muzicalp internaţionalp în Braille, iar în 1949, un comitet de experţi UNESCO a stabilit cele 9 principii de uniformizare a alfabetelor Braille din diferite ţări. În 1974 UNESCO a publicat prima sa revistă în Braille pentru nevăzătorii din întreaga lume.
