RUJEOLA POATE FI PREVENITĂ

Print Friendly, PDF & Email

  

RUJEOLA ESTE O BOALA CE POATE FI PREVENITĂ!

VACCINEAZA-TI COPILUL  IMPOTRIVA RUJEOLEI (POJARULUI)

  

De la începutul anului 2023  în România, au fost inregistrate 883 de cazuri confirmate de rujeolă, 796 dintre acestea fiind persoane nevaccinate și 103 sunt persoane neeligibile la vaccinarea ROR (rujeola-oreion-rubeolă). Acoperirile vaccinale la ambele doze de vaccin ROR sunt sub tinta de 95%, fiind chiar in scadere .

Avand in vederea cele precizate anterior atragem din nou atentia  că  modul cel mai eficace de a preveni  aparitia cazurilor de rujeola  la copii este vaccinarea antirujeolică.  Vaccinul te protejează și elimină riscul de face forme severe ale bolii, complicații sau deces care pot apărea la cei infectati.

Vaccinarea la copii este gratuită in cadrul Programului National de Vaccinare și se realizează în cabinetele medicilor de familie.

În anul 2023, în județul Brasov  s-au  confirmat peste 100 cazuri de rujeola.

Rujeola (pojarul) este o boală infecțioasă foarte contagioasă. Simptomele apar de obicei la 10-12 zile de la contactul cu virusul și are simptome inițiale ce pot fi confundate cu o răceală obișnuită: secreții nazale, tuse și febră mică. Apare semnul Koplik caracteristic bolii (pe mucoasa obrajilor, în dreptul molarilor, apar mici puncte albe, asemănătoare grăunţelor de griş). Pe măsură ce boala progesează și în special între a treia și a șaptea zi de la debut, temperatura crește până la 39-41o C iar pe corp apare o erupție caracteristică reprezentată de pete roșii care persistă de la 4 la 7 zile.

Rujeola duce deseori la complicații care pot afecta aproape orice organ, cum ar ‑ encefalita, pneumonia sau otita. Diareea severă și deshidratarea secundară, orbirea sunt alte complicații și respectiv sechele ale rujeolei. Complicaţiile rujeolei sunt mai frecvente la persoanele cu vârsta sub 5 ani sau peste 20 de ani. Encefalita şi pneumonia sunt cele mai frecvente cauze de deces asociate rujeolei. Encefalita în cadrul rujeolei este o complicaţie rară dar gravă, are o mortalitate de 10%.

  • encefalita în 1/1000 cazuri;
  • pneumonia;
  • bronhopneumonia care duce la deces în 1/1000 cazuri;
  • infecții ale urechii;
  • diaree severă cu deshidratare secundară.

Infectia rujeolica in sarcina poate cauza avort spontan, nastere prematura sau nasterea unor copii dismaturi.

La primele semne de boală prezentati-va  la medicul de familie/pediatru/infecționist.

Cum se transmite virusul rujeolic

  • Virusul rujeolei se transmite prin stropii din aer produși când persoana infectată tușește sau strănută. Stropii care conțin virusul pot rămâne în aer mai multe ore, iar pe suprafețele contaminate virusul rămâne contagios până la 2 ore. Persoana bolnavă poate transmite rujeola chiar înainte de apariția erupției (de obicei 4 zile) și timp de aproximativ 4 zile după apariția erupției.
  • Rujeola se răspândește cu ușurință în rândul persoanelor nevaccinate. Se estimează că o persoană cu rujeolă poate transmite infecția, în medie, la 12-18 persoane neprotejate.

Virusul rujeolic se transmite cu uşurinţă, boala având o contagiozitate de 90%.

Cum prevenim aparitia rujeolei

Modul cel mai eficace de a preveni rujeola este vaccinarea antirujeolică.

Vaccinul ROR (rujeolă, oreion și rubeolă) este un vaccin combinat care protejează împotriva rujeolei, oreionului și rubeolei. Vaccinul ROR este sigur și eficace și are foarte puține efecte secundare. In unele cazuri pot aparea reacții adverse ușoare, de exemplu febră, înroșire și umflare la locul injecției. Unele persoane vaccinate fac o erupție neinfecțioasă ușoară pe piele, asemănătoare cu cea care apare în cazul rujeolei, de regulă după 7-14 zile de la vaccinare, care dispare în interval de 1-3 zile.

Pentru protecția maximă este nevoie de două doze de vaccin. Prima doză de vaccin ROR se administrează la vârsta de 12 luni, iar cea de-a doua doză la vârsta de 5 ani.

Vaccinarea antirujeolică protejează şi elimină riscul de a face forme severe ale bolii, complicaţii sau deces.

 

 

 

Descarca pliantul in format pdf

Citeste si: https://dspbv.ro/promovarea-sanatatii/luna-vaccinarii-2023/

Link-uri utile:

https://insp.gov.ro/centrul-national-de-supraveghere-si-control-al-bolilor-transmisibile-cnscbt/calendarul-national-de-vaccinare

https://insp.gov.ro/2023/04/03/luna-nationala-a-informarii-despre-vaccinare/

https://provaccin.ro/desprevaccin/calendar-vaccinare

https://vaccination-info.eu/ro/fisele-de-informare-despre-boli/rujeola

https://www.ecdc.europa.eu/sites/default/files/media/en/healthtopics/immunisation/Documents/ecdc-infographic-measles-is-serious-A4.jpg

https://insp.gov.ro/2022/08/22/insp-incurajeaza-vaccinarea-copiilor